Plângere penală împotriva ministrului Sănătății: „E o perdea de fum pentru a acoperi moartea unui om”

Plângere penală împotriva ministrului Sănătății: „E o perdea de fum pentru a acoperi moartea unui om
Publicat: 23/11/2016, 17:08

„Am pus pe listă pacienți români conform acreditării Guvernului tehnocrat, acreditare necontrazisă de niciun document niciodată, valabilă la ora la care vorbim, valabilă și acum o săptămână. Dânsul cu bună știință, nu a plătit pacienților care aveau nevoie de transplant pulmonar transplantul într-o clinică acreditată. Neplătind transplantul, aceștia nu s-au operat. Neoperându-se, au murit, șansa lor de viață a fost 0. În rest avem tot ceea ce trebuie ca să funcționăm să facem mâine un transplant. Singurul lucru care lipsește este plata lui de către programul de sănătate. Dânsul nu dă ca ministru avize, nu retrage avize, poate să aibă credințe, păreri, idei, dar dânsul era obligat să plătească dreptul asiguraților. (…) Ministerul refuză să plătească dreptul asiguraților români. Domnul ministru a scos plata, el personal”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Narcis Copcă, managerul Spitalului Sfânta Maria.

Managerul Spitalului Sfânta Maria îl acuză pe ministru, indirect, de moartea unui om aflat pe listele de așteptare.

„El acum face o perdea de fum pentru a-și asigura, nu mai vrea să răspundă pentru că probabil a sperat să nu fie niciun deces pe această listă. Iată ca din nefericire pe 10 octombrie a fost acest deces deși în luna septembrie a fost întrebat de către doctorul Zota privind existența unui plămân la Spitalul de Uregnță și dacă putem să îl montăm pacientului aflat într-o stare critică. Dânsul a refuzat. Dacă a refuzat să plătească acest serviciu, de ce trebuie să răspundem noi pentru refuzul dânsului neexprimat într-un document, într-o acuzație, în orice? A trimis ieri Inspecția Sanitară de Stat să controleze transplantul în acest spital. Inspecția nu a găsit nicio deficiență acestui spital. Tot ce spune dânsul sunt declarații, nu are niciun document să susțină”, a mai precizat, pentru MEDIAFAX, Narcis Copcă.

Vlad Voiculescu a precizat, în ceea ce privește Spitalul Sfânta Maria din Capitală, că își reafirmă îndoielile că acesta a fost acreditat în mod judicios, că unitatea spitalicească nu a mai făcut un transplant hepatic din primăvară și că nu există un contract cu un doctor specialist. Totodată, ministrul Sănătății a mai declarat că a solicitat Primăriei Municipiului București să permită Ministerului Sănătății să trimită Corpul de Control la Spitalul Sfânta Maria pentru a verifica achizițiile făcute. Vlad Voiculescu i-a cerut primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, ca „dacă nu are nimic de ascuns”, să dea curs acestei solicitări.

Vlad Voiculescu a mai anunțat, miercuri, că Ministerul Sănătății sesizează Agenția Națională de Integritate (A.N.I.) privind posibile stări de conflict de interese și nereguli la Agenția Națională de Transplant (A.N.T.), toate centrele de prelevare de organe urmând a fi verificate.

” În octombrie am trimis Corpul de Control la Agenția Națională de Transplant (ANT), a trezit reacții negative. Corpul de Control a verificat prin sondaj patru centre de prelevare și în toate aceste patru cazuri au fost găsite nereguli majore. Centrele verificate sunt din Brăila, Alba Iulia, Ploiești și Reșița. Agenția Națională de Transplant a acreditat aceste centre chiar dacă nu îndeplineau criteriile, nu aveau aparatura necesară detectării morții cerebrale. Vor fi verificate toate centrele acreditate. La Agenția Națională de Transplant nu există proceduri de prelevare. Nu există un registru al organelor prelevate, deși era o obligație a ANT, a fost încălcată legea 90. În lipsa registrelor, fiecare spital își întocmește propriile liste. Am găsit la ANT probleme privind un proiect european, doctorul Adrian Luscalov presta servicii pentru doctorul Luscalov Adrian, am înaintat o sesizare către Agenția Națională de Integritate privind existența unei posibile stări de conflict de interese”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătății a declarat că vor fi sesizate autoritățile competente pentru suspiciuni de fals și uz de fals.

„Există suspiciuni la cheltuirea banului public. Există un caz în care un șofer a semnat un raport. S-a încălcat legea 95 de către doctorul Luscalov prin desemnarea doctorului Zota în funcția de coordonator. Nu există această funcție. Între 2013-2016, Consiliul Științific nu s-a întrunit decât de patru ori, deși era obligatoriu să o facă lunar, iar o parte dintre membri sunt decedați. Vom sesiza autoritățile competente pentru suspiciuni de fals și uz de fals. Autoritatea Națională de Transplant va face o reevaluare a tuturor centrelor de recoltare a organelor”, a mai precizat ministrul Sănătății.

Președintele Agenției Naționale de Transplant, Radu Deac, a declarat că instituția pe care o conduce își organizează transplantul astfel încât „să poată prinde avionul”.

„Noi ne organizăm transplantul astfel încât să putem prinde avionul. Trebuie un avion cu reacție cu care să zburăm rapid la donator. România are nevoie de cel puțin două centre de transplant pulmonar. Nici Ministerul Sănătății, nici Agenția Națională de Transplant nu au știut de intențiile unor centre de a performa. Este de discutat în materie de ilegalitatea acreditării. În momentul de față nu vă pot răspunde de ce s-au acreditat centrele de recoltare. (…) Îmi pare rău că trebuie să îl contrazic pe domnul ministru, lista de organe se poate face într-un singur fel. Acum listele de așteptare se fac pe centre, eu nu mă bag peste ei”, a precizat Radu Deac.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună